Editorial / O viata traiata sub lupa sinceritatii (Octavian Paler - “Mitologii subiective”)
„Intotdeauna sunt mai usor de construit edenurile fictive decat micile fericiri reale.”
Octavian Paler este un scriitor despre al carui univers reflexiv este greu sa vorbesti dupa lecturarea unei singure carti. Dar fiecare cuprinde teme, laitmotive si comentarii care se vor dovedi inconfundabile si fundamentale pentru aprofundarea viziunii sale.
Folosind ca punct de plecare evenimente relatate de Homer si Hesiod, „Mitologiile subiective” propun o lectura personala a acestora, prin imbinarea realitatitii istorice cu mitul, fictiunea si analiza. Diferitele perspective de interpretare ofera cartii o viata proprie.
Scriitorul traieste, alege si crede alaturi de eroi cu o pasiune autentica si pare ca, odata cu fiecare pagina, el insusi se redescopera si se reinventeaza.
* “Sunt destule acele intrebari carora, daca nu le poti raspunde cu o propozitie, nicio viata nu mai e de ajuns. Si propozitiile simple cer totdeauna curaj...”
Paler apartine autorilor pentru care scrisul este o provocare la sinceritate. In cartile sale se framanta o alegere de a fi. Sustinator al complexitatii naturii umane, el nu propune o solutie, ci o dezbatere a intrebarilor existentialiste, care are ca scop cunoasterea de sine.
Este un exercitiu de memorie si de curaj. Un exercitiu al acceptarii. O provocare. Memoria este definitorie in motivarea prezentului si recunoasterea identitatii. Omul nu este tot fara amintiri, iar timpul, la randul sau, isi castiga sensul odata cu interpretarea personala a celui care l-a trait.
O autoanaliza reala propune, insa, ca suport memoria care pastreaza un echilibru, nu memoria - compensatoare, care ofera justificari conventionale. Autorul-personaj (Oedip, Icar, Sisif, Tezeu s.a.) mizeaza pe alegerea individuala si pe consecventa fata de sine.
O miza grea, indeosebi pentru stabilitatea “edenurilor fictive” care, adesea, ofera un echilibru interior, dar iluzoriu si comod prin prudenta. Alegerea personala este singura optiune pentru libertate. Doar prin asumarea propriei vieti, inclusiv a drumurilor fara intoarcere, poti fi “tu insuti”.Autorul isi traieste profund intrebarile si se dovedeste a fi incapabil sa priveasca adevarurile in lumina confuza pe care o dau raspunsurile usoare.
El nu poate desprinde adevarul de fericire. Iar fericirea pe care cauta sa si-o asume este una libera, lipsita de orice ezitare. Paler crede si iubeste. Crede, fara tagada, in valorile pe care si-a intemeiat framantarile si iubeste omul intreg, pe care il simte centru al lumii sale interioare.
Viziunea lui include ca singur paradis posibil cel pe care il poate oferi viata. Pentru ca doar ea aduce certitudine si garanteaza autenticitatea sentimentelor traite la maximum.
“ …Lumea vorbeste ca Minotaurul nici n-a existat. Faptul ca nu gaseau iesirea din labirint ii omora pe cei care erau impinsi inauntru. Dar eu nu vreau sa fiu atat de pornita impotriva ta, Tezeu, incat sa-ti contest si curajul. Acum tu pleci si ma lasi pe mine in labirintul dragostei ce ti-o port. Iar eu sunt convinsa ca Minotaurul traieste in noi. Tu l-ai omorat, prin urmare ti-ai castigat dreptul sa pleci. Eu insa n-am atata curaj incat sa ma ridic impotriva unei amintiri…Si nu ma doare atat faptul ca ai fugit. Stiam foarte bine ca acesta e destinul tau. Tu insuti spuneai ca acei care se tem raman. Eu fac parte dintre ei. M-am temut si pentru viata ta, cand ai intrat in labirint. Dar inca de atunci eram convinsa ca nu la mine te va aduce firul pe care ti l-am dat. Tu nu poti iubi nimic. Cel care iubeste nu poate goni intruna. La un moment dat trebuie sa se opreasca.
Tu insa…Ma uit, Tezeu, cum spumega valurile in urma corabiei tale si-mi spun ca e un destin ce te soarbe mereu. Dar ma mahneste felul cum ai fugit, hoteste. I-a fost oare frica de lacrimile unei femei celui care a ucis Mionotaurul? Sau i-a fost cumva rusine de destinul sau? Aceasta imi arata insa, Tezeu, ca n-ai priceput nimic din dragostea mea. Eu sunt totdeauna la iesirea labirinturilor. Cand nu exista nicio alta speranta, eu sunt acolo. Si pot sa fac ceea ce nici vitejia si curajul n-ar izbuti. (…) Aceasta-i menirea mea si a dragostei, sa dau oricarui labirint o iesire. Rolul meu s-a terminat dupa ce ai iesit din labirint. Daca plecai atunci fara sa-mi adresezi un cuvant, nu m-ar fi mahnit. Dar ai insistat sa merg cu tine la Atena, vorbindu-mi inflacarat despre dragostea ta. Si abia atunci te-am iubit numai pe tine…”
(O. Paler – “Mitologii subiective”, Polirom, 2009)
Articol de Irina Chirtoc
Articol de: Saloane.ro
