Editorial / Paradoxul egalitatii dintre sexe
În ultimul timp, din ce în ce mai multe feministe militează, parcă mai asiduu decât până acum, pentru egalitatea dintre sexe. Teoretic, fiecare femeie susţine această cauză. Şi totuşi, fiecare dintre noi ştie că bărbaţii sunt bărbaţi, şi femeile sunt femei. Nu spunem că femeile nu pot face exact aceleaşi lucruri pe care le pot face bărbaţii. Din contră, bărbaţii dau la sapă, şi femeile pot da la sapă. Dar ceea ce bărbaţii fac cu mai mult spor, noi, femeile, facem doar ca să demonstrăm ceva: putem face aceleşi lucruri pe care le pot face şi bărbaţii, dar obosim mult mai repede şi suntem capabile de mai puţină muncă fizică decât un bărbat.
Până şi viciile bărbaţilor sunt diferite de a femeilor. În urma unui studiu oficial, bărbaţii au drept viciu principal pofta exagerată de sex şi apoi lăcomia, în timp ce femeile sunt mai mult atrase de mândrie, invidie şi ură. Deci până la urmă, până unde merge egalitatea dintre sexe? Credem că adevăratul concept pentru care ar trebui să se militeze este cel al egalităţii de şanse. Asta da! Pentru asta am da cu subsemnatul şi noi! Da, vrem salarii la fel de mari cu ale bărbaţilor de pe aceeaşi treaptă ierarhică. Da, vrem să avem şanse egale cu bărbaţii de a promova la locul de muncă.
Într-o ţară democratică cu speranţă pentru mai bine, trebuie să existe egalitatea de şansă. Partea bună este că avem un aliat important în această luptă. Uniunea Europeană lupta de câteva decenii împotriva acestei probleme. Aceasta impune tuturor statelor membre şi în curs de aderare să adopte o legislaţie strictă care să reducă diferenţele existente între bărbaţi şi femei. În plus, principală recomandare a Uniunii Europene a fost că guvernele să înfiinţeze mecanisme care să monitorizeze aplicarea principiului salarizării egale şi să facă publice rezultatele acestor monitorizări. Din acest punct de vedere, al egalităţii şanselor, putem spune că nu avem motive să ne topim de ruşine.
În urma unui studiu realizat de Forumul Economic Mondial la sfârşitul anului 2009 întreprins în 134 de ţări, a reieşit că România se afla pe locul 70. Printre criteriile care au stat la baza acestei ierarhizări au fost salariile şi numărul posturilor de conducere ocupate de femei, nivelul de educaţie, reprezentarea în politică şi speranţa de viaţă. Pe primele 10 poziţii ale clasamentului se afla Islanda, Finlanda, Norvegia, Suedia, Noua Zeelandă, Africa de Sud, Danemarca, Irlanda, Filipine şi Lesotho. Printre ţările care stau mai prost decât România la capitolul discriminare se număra Italia, Cehia, Grecia, Cipru, Albania şi Malta. În concluzie, situaţia nu e chiar atât de neagră pe cât se afirmă.
Un studiu recent realizat de Uniunea Europeană arată că încă femeile încă mai au salariu cu aproximativ 15% mai mic decât cel al bărbaţilor de pe aceeaşi poziţie profesională. În România, femeile reprezintă 72% dintre funcţionarii publici, 78% dintre personalul medical şi de asistenţă socială şi 74% dintre angajaţii din învăţământ.
Situaţia femeii s-a îmbunătăţit considerabil în ultimul timp. Asta nu înseamnă că nu se mai pot face îmbunătăţiri, ci doar că majoritatea bărbaţilor nu mai sunt de părere că femeile sunt făcute pentru a sta la cratiţă şi a creşte copiii.
Articol de Cristina Saghin
Articol de: Saloane.ro
