Relatii & Sex / Iubirea se invata?
Cred ca nu o data ati auzit vorbindu-se despre cum poti invata sa fii fericita alaturi de partener.
Mai mult, unele dintre noi spun convinse ca au invatat sa il iubeasca pe cel de langa ele, chiar daca la inceput au ales drumul alaturi de el doar din comoditate sau din alte considerente.
Ceva ma face sa ma indoiesc de siguranta si trainicia unor astfel de relatii, in care iubirea apare pe parcurs. Pe de-o parte probabil este convingerea mea ca iubirea se simte, nu se analizeaza, deci nu se gandeste, si, in plus, cred ca cele care ajung sa sustina o astfel de iubire fac o mare confuzie.
Ceea ce se invata langa partenerul pe care nu il iubesti poate fi respectul, admiratia, siguranta, sinceritatea si multe asemenea sentimente care sunt necesare in orice relatie.
Dar, ma intreb, de ce omul fata de care simti aceste lucruri nu iti poate fi la fel de bine un simplu prieten? Nu este, oare, o alegere comoda aceea de a te convinge ca merita sa il iubesti pentru ca iti ofera siguranta zilei de maine si linistea necesara unei relatii “normale”? Sau un compromis constient, pe care il faci din dezamagire, pentru ca ai obosit sa cauti ceva mai bun sau sa astepti?
Din punctul meu de vedere, nu este nimic mai mult decat atat. Dar, depinde, evident, de imaginea personala a fiecareia despre dragoste si despre “partenerul ideal”.
Nu am trait nici o dragoste pe care sa o invat si de aceea poate imi este usor sa o combat. Am avut, insa, ocazia sa aleg intre siguranta dragostei celuilalt si nesiguranta mea. Si mi-am ales nesiguranta. Imi este greu sa ma conving ca poate fi numita dragoste adevarata cea careia ii lipseste implicarea reciproca, o dragoste care sa spere ca poate va ajunge, intr-un final, la puterea cu care ar trebui sa inceapa. 
Cred, in schimb, ca o dragoste poate invata, nu ca se poate invata. Iubirile pierdute sau cele inca traite te pot invata sa te cunosti, sa fii mai receptiva dorintelor celuilalt, sa asculti, sa ai rabdare, sa vrei sa dai si sa primesti mai mult. Aceasta este dragostea care se simte, de care aminteam mai sus si pe care o sustin ca fiind cea autentica.
Celelalte forme ale dragostei (despre care nu pot spune raspicat ca nu exista, dar in care tind sa nu cred) – din care face parte si dragostea care se invata - isi pierd insemnatatea fie prin doza prea mare de ratiune care le ghideaza, fie prin lipsa pasiunii sau a curajului de a mai dori o alta iubire puternica, simtita reciproc.
Chiar admitand ca dragostea are mai multe fete, ma intreb daca bucuria trairii prezentului alaturi de cel pe care il iubesti cu adevarat poate fi inlocuita pentru mult timp de “caldura” si siguranta viitoare pe care ti-o poate da o altfel de dragoste..?! Imi e teama ca raspunsurile pe care le-as putea primi sunt forme mascate ale minciunii in care tindem sa ne complacem uneori…Sau poate ca nu.
Articol de: Saloane.ro
