Editorial / Totul despre atacul cerebral
Cu atacul cerebral nu-i de glumit! Stii care sunt riscurile unui atac cerebral? Handicap fizic, mental, si chiar moartea!
Atacul cerebral reprezinta a treia cauza a mortalitatii, la nivel global, iar in tarile din sud-estul Europei incidenta aparitiei acestui flagel al umanitatii este mult mai mare!
Ce inseamna AVC (atacul vascular cerebral)?
AVC apare atunci cand o parte a creierului nu mai primeste sange si oxigen, adica este privat de „materia prima” responsabila cu buna functionare a acestuia. In acest moment, celulele nervoase inceteaza sa-si mai faca treaba, iar efectele pot fi fatale!
Care este simptomatica in acest caz?
Nu in toate cazurile apar manifestari de acest gen, insa statistic s-au constatat urmatoarele simptome: amortirea subita a unei parti a corpului (a fetei, a unui picior, etc.), pierderea brusca a memoriei, incapacitatea de a articula corect cuvintele, sau de a percuta ceea ce vorbesc cei din jur, pierderea echilibrului si a „cunostintelor” legate de miscarea corecta a membrelor, ameteala, dureri de cap, greata, stari de somnolenta cronica.
Care din noi sunt cei mai predispusi la atacul cerebral?
Fumatorii, cei care cantaresc o greutate corporala mult peste medie, sedentarii, cei care exagereaza cu consumul de alcool, si cei care consuma alimente nesanatoase (fast-food-uri, produse cu aditivi alimentari in exces, produse de patiserie consumate zilnic, sau des, ingerarea frecventa de produse preparate in mod industrializat).
Alti factori de risc, pe care nu-i putem influenta: daca suferim de diabet sau boli cardiovasculare, sau daca am avut in familie episoade de genul acesta; riscant este si pentru femeile care au nascut sau care se afla la menopauza.
Cum se trateaza? Cum se previne?
Daca AVC-ul s-a produs, trebuie sa se intervina rapid, este un caz de urgenta! Medicul te va indruma catre tratamentul de durata care se impune.
Ce poti face tu pentru a preveni un AVC? Sa faci exercitii fizice de cateva ori pe saptamana, macar timp de 30 de minute, sa consumi multe alimente proaspete (fructe, legume, oleaginoase), incearca sa te destresezi cat mai des, gandeste pozitiv sau incearca sa o faci, indiferent de greutatile pe care le intampini; daca suferi de unul din factorii de risc de mai sus, sau te incadrezi in alte situatii enumerate deja, urmeaza cu strictete sfatul medicului, si tratamentul impus!
Iti doresc sanatate, ca-i mult mai buna decat toate!
Articol de: Andreea Minei







