Barbatii, despre femei / Paradoxul mintilor stralucite
sau...Unde duce inteligenta proasta!
Ati observat oare ca, de cele mai multe ori, cei mai inteligenti dintre noi, au mari probleme de comunicare, de adaptare si de socializare? Sau ca geniile sunt de cele mai multe ori persoane izolate, singuratice si neintelese?
Hai sa facem un exercitiu de imaginatie, pur ipotetic. Sa spunem ca exista o persoana, de sex feminin, numita ... Corina. Sa spunem ca aceasta Corina are o inteligenta peste medie. A studiat in strainatate, a facut masterate din cele mai alese, iar scoala este singurul lucru din viata ei pe care l-a luat in serios.
De mica, premianta in scoala generala si liceu, olimpica international, a absolivt facultatea „cum laude", a cercetat, a fost asistenta unuia dintre cei mai prestigiosi profesori in timpul facultatii. Normal, asa o viata cerea o continuare pe masura si ce continuare mai potrivita decat un program de master de prestigiu, in domeniul ...sa spunem „Mediere de conflicte si guvernare".
Ulterior, absolvind si acest program cu nota maxima, ce face Corina? Logic, incearca sa-si gaseasca un job pe masura calitatilor si performantelor sale! Incearca in primul rand la forurile Europene, la Bruxelles, Haga, Luxemburg, dar negasind nimic, alege sa se angajeze la filiala din Romania a unei cunoscute organizatii americane.
Toate bune si frumoase, job-ul nu chiar de top, dar nici de lepadat, salariul bun pentru Romania. O evolutie fara greseala am putea spune. Dar ar fi o greseala sa spunem asta. De ce? Pai daca aceasta Corina si-a dedicat viata educatiei si perfectionarii profesionale, si nu oricum, ci fiind mereu pe drumuri, nu prea i-a ramas timp pentru lucrurile specifice varstei, pentru distractie, pentru relatii serioase, etc.
Renuntand la aceste lucruri, privilegii ale vietilor pe care le traim, renuntand la copilarie si la a copilari, esti marcat. Nu esti capabil sa interactionezi intr-un mod corect cu persoanele din jurul tau. Nu esti capabil sa faci judecati corecte de valoare si iti pierzi luciditatea. Nu poti vedea lumea si pe componentii ei in ansamblu. Acumulezi singuratate si ura si fara sa-ti dai seama, devii inconstant si chiar labil. Respingi persoanele care sunt obiective si rezervate, apropiindu-ti-le doar pe cele care sunt alaturi de tine orbeste, care te sustin nefiltrand prin propria gandire speta in cauza.
Corina, a ajuns deci in acest punct, la 25-26 de ani, avand o educatie aleasa, o minte lucrata, un background educational de invidiat, dar singura. A avut relatii la distanta toata viata. A avut si una mai serioasa in ultima perioada, dar pe care a distrus-o din motivele enumerate mai sus.
Acesta este primul paradox: nu conteaza cat de educata, inteligenta, culta, desteapta este o persoana, daca nu poate distinge fantezia de realitate, daca isi acuza neincetat jumatatea pe nedrept, daca este atat de critica si de acida incat sa-l indeparteze chiar si pe cel mai calm si chibzuit om, din viata ei.
Un alt paradox intervine imediat dupa episodul „demascarii". Il numesc asa pentru ca ea, Corina, inteligenta fiind, arata initial celor cu care interactioneaza, o alta fata a ei, buna, corecta, placuta, politicoasa, agreabila. Ulterior, sechelele trecutului marcat doar de scoala, invatatura, educatie si singuratate, isi fac simtita prezenta, fortand-o sa isi expuna adevaratul fel de-a fi: cinic, sec, inflexibil, critic, nedrept. Ajunge intr-un final sa nu mai pretuiasca ce are si sa nu vada adevaratele calitati ale omului de langa ea, orbita fiind de micile amanunte, devine nemultumita de TOT, exact ca un copil nemultumit ca nu-i dai voie sa manance dulciuri inainte de masa - desi este spre binele lui. Este o faza oribila a relatiei, intrucat el, saracul, crede ca este ceva temporar, nu realizeaza realitatea cruda, nu-si poate inchipui ca persoana de langa el, o persoana desteapta poate intr-adevar gandi in acest fel abuziv, nedrept si aberant !
Ei bine, dupa aceasta etapa, Corina sufera. Isi da seama ca a mai pierdut unu'. Isi da seama ca trebuie sa-si gaseasca RAPID pe altcineva ca si cum, asta i-ar oferi dovada suprema ca nu ea a gresit in toata aceasta perioada cand a devenit imposibila in relatia cu cel pe care se presupunea ca-l iubeste.
Asa ca avem al doilea paradox: cu cat mai inteligenta este ea, cu atat are nevoie de un „rebound" cat mai rapid. Are nevoie sa-si justifice actiunile aberante si sa-si demonstreze ca nu va ramane singura toata viata. Si atunci ce face? Ei bine da, se arunca in bratele oricui isi manifesta interesul pentru ea! In acest moment ea nu mai are o „stacheta", nu mai evalueaza, vrea doar sa fie dorita si gata!
Ulterior, dandu-si seama ca nu are ce cauta cu primul venit si ca iar a facut o greseala, incepe sa caute altceva. Cauta lucrurile pe care nu le-a gasit la partenerul anterior, nemaitinand cont de lucrurile pe care, initial si le dorea (cand l-a cunoscut pe primul). Astfel, se va trezi ca in urmatoarea relatie, punctele forte ale partenerului anterior care erau fidelitatea, seriozitatea, inteligenta, obiectivitatea, capacitatea de a asculta si de a intelege, sunt inlocuite de puncte „forte" puerile si insipide, precum ducerea gunoiului, servilitatea, aprobarea neconditionata a parerilor ei si altele de genul acesta.
Grabita fiind sa aiba o noua relatie, accepta prima persoana care-i sare in cale (dar de data aceasta, are calitatile de mai sus). Nu conteaza ca e sub nivelul ei de inteligenta. Nu conteaza ca e de-a dreptul prost sau ca simtul umorului pe care-l manifesta individul este cel al unui copil de 12 ani. Nu conteaza nici fata de retard pe care o are, atat timp cat ii serveste scopurilor de satisfactie personala. Cine stie, poate e chiar homosexual ! Nu prea conteaza. Important e sa fie interesat de ea, la ordinele ei si GATA !
Nu e deci paradoxal cum Corina, cu atat de multe calitati, nu are capacitatea de a se intelege cu cineva pe masura ei si cum singurul barbat cu care ar putea convietui trebuie sa fie mai prost, mai lent, mai taran, mai mereu de acord cu ea !?
Si Corina ajunge astfel sa coboare pe scara valorica a specimenelor masculine din viata sa, pana aproape de fundul sacului, cand optiunile ei sunt fii de crescatoare de capre, dar cu bun simt sau baieti de cartier fara bani de droguri !
Si ne intrebam de ce fetele de calitate ajung cu astfel de mascarici!? D-asta! Multa calitate intr-o parte, duce la multe deficiente in cealalta parte !
Acesta este paradoxul marilor minti feminine.
(Acest articol nu este un pamflet, DAR personajele sunt fictive, iar orice asemanare cu realitatea este pur intamplatoare)
Articol de: Daniel Ionescu
