Spiritualitate / Starea de spirit a unui cetatean
Romania…tara in care m-am nascut si probabil am sa si mor, fiind genul de om care, oricate povesti ar auzi despre Spania, Italia si Germania, tot mai bine se simte acasa intre ai lui.
A trecut vremea cand Eminescu si Alecsandri inchinau ode si imnuri “Tarii lor de dor” iar Alexe Mateevici preaslavea limba romana. Ne afla in epoca talk-show-urilor si a analistilor care despica firul in patru si critica in stanga si dreapta fara a fi capabili sa ofere solutii stralucite unor probleme serioase.
De ce e Romania gri? In primul rand datorita culorii miilor de kilometri de autostrazi construite in ultimii ani, apoi a blocurilor (stiti voi...alea gri... “mai inalte la sosea, ca sa nu se vada foamea”) .
Dar, pentru mine, in calitate de prea-fericit locuitor al sectorului 5 “care este”, griul mai are si picatele de culoare. Numai daca ati vedea voi ce culori minunate au blocurile de la sosea la noi in cartier...... Oricat de gri ar fi situatia, si oricate probleme sunt, romanul s-a dovedit o specie rezistenta pana acum; a invatat sa faca haz de necaz si sa mearga mai departe.
Intr-o seara Mircea Badea vorbea despre ce animal si-ar dori el sa fie, si a ales gandacul de bucatarie, pentru ca, dupa spusele lui, e adaptabil si rezistent, ar putea veni chiar si gaura neagra si gandacul ar ramane stapan. Facand o paralela, oare alti europeni nu ar trebui sa tinda ca intr-o viata viitoare sa fie romani? Nu e romanul de rand imaginea eroului modern? Nu supravietuieste el in conditii exceptionale atunci cand isi ia salariul de 1000 de RON si dupa ce plateste facturile mai ramane cu bani de...vede el cand i-o fi foame?
Cand fac comparatii cu ce povesti mai aud despre tarile europene vad totul in tonuri de gri care tind spre negru.
In Romania anului 2008 chiria la un apartament cu doua camere e de doua ori cat salariul minim pe economie. In tarile din “vestul indepartat al civilizatiei europene” platesti mai multe chirii cu salariul lunar. Salariile noatre nu mai indraznim sa le comparam cu cele ale olandezilor, belgienilor, francezilor pentru ca...pur si simplu nu poti compara mere cu pere; macar cu ungurii daca am indrazni sa ne comparam.
Ne-am zbatut atat sa intram in Europa si pentru ce? Pentru ca mai mult cotizam decat sa primim de la UE; asta nu pentru ca europenii ar trage pe noi ci pentru ca banii lor se dau in baza unor proiecte, proiecte pe care la noi nu prea are cine sa le realizeze.
Per ansamblu, situatia nu e prea stralucitoare; imbinam negrul de sub unghiile taranului roman care isi vinde marfa pe nimic cu albul stralucitor al luminitiei de la capatul tunelului si obtinem griul acela deprimant, depresiv, apasator..... bacovian.
Dar....n-am terminat inca. Peste toate problemele pe care deja le cunoastem, romanul e fericit. Se simte implinit; ce daca ploua in sufragerie , bine macar ca rubrica meteo e prezentata de Simona Sensual; ce daca un copil nu are ce manca; bine ca are Alina Plugaru lapte de baita; si ce daca nu are geaca de iarna...poate croseteaza Elena Udrea ceva si pentru el.
O fotografie de ziar, un filmulet cu camera ascunsa la Palatul Parlamentului, o barfa mica....si mai zambim, mai uitam, la un moment dat chiar ai impresia ca esti fericit. Vremea “Circului si a Painii” a trecut, painea e scumpa azi ca o facem cu grau de import (am spus adio de mult statutului de “ granar european“), cat despre circ sa nu va inchipuiti ca se intra fara bilet...
Mergi prin oras... cu transportul in comun (de la volanul masinii poti observa asa bine). Vei vedea numai oameni sarmani cu grimase nefericite pe care poti citi grija zilei de maine si uneori disperarea. Oameni aflati la limita supravietuirii, cu priviri rele si injuraturi grele. O lume a realismului salbatic, in care rar ne amintim ca exista altii care o duc mai rau decat noi. O lume cenusie, care pare murdara - cenusiu si nefericire aici, cenusiu si nefericire dincolo, doar nuantele cenusiului si gradul de nefericire difera.
Articol de: Dragomir Cristina
